Arhiva: October 2014

Stresul si sanatatea orala

In mai mica sau mai mare masura, toti suntem afectati de stres. Pana la urma, vedem si simtim asta in fiecare zi, la noi si in jurul nostru: suntem cu imunitatea la pamant, avem dureri de cap care tind sa devina cronice, avem insomnii, greutatea ne-o ia razna, suntem tot mai obositi, ne e din ce in ce mai greu sa ne concentram si multe altele. Stresul poate avea tot felul de urmari, asa ca nu e deloc greu de crezut ca ne poate afecta si dintii. Cum este posibil si care sunt principalele probleme dentare care pot fi provocate de stres aflati de la noi.

Iata mai intai, concret, parerea dr. Adrian Cirstoiu, specialist MTC, despre modul in care stresul afecteaza dintii: „Am observat adesea la pacientii mei efectele stresului, atat fizic, manifestat prin stari de oboseala sau anxietate, cat si asupra cavitatii orale. Scrasnitul din dinti, aparitia aftelor sau a leziunilor herpetice, senzatia de arsura, gingivitele apar de cele mai multe ori in timpul unor perioade prelungite de stres. Un alt semn des intalnit este aparitia obiceiurilor vicioase, cum ar fi interpunerea unor obiecte straine (pix, creion etc.) sau roaderea unghiilor, ale caror semne sunt usor de recunoscut la nivelul dintilor prin fisuri  sau chiar fracturi in smalt. O alta corelatie intre stres si sanatatea orala este aceea ca sensibilitatea dentara sau durerile dentare pot fi exacerbate, pentru ca organismul si-a epuizat capacitatea de a se adapta la durere. Cei care simt ca stresul le afecteaza sanatatea orala ar trebui sa isi acorde putin timp pentru a  mentine oigiena  corespunzatoare si sa consulte un specialist, dar si sa adopte cateva obiceiuri ce-i vor fi benefice pe termen lung: sa manance sanatos, sa faca miscare si sa inlature pe cat posibil cauzele de stres.”

  • Igiena orala precara

Cand suntem stresati, avem tendinta de a neglija rutina zilnica de ingrijire, inclusiv igiena orala. Problema este ca daca ajungem in acest punct, atat sanatatea orala, cat si starea generala de sanatate vor fi afectate, mai ales daca suferim deja de boli parodontale, care astfel se pot agrava. O alta problema provocata de conditiile de stres este modificarea alimentatiei, mai precis, adoptarea unor obiceiuri alimentare nesanatoase. Fie ca e vorba despre gustari in cantitati mai mari decat cele normale sau la ore nepotrivite, fie ca aceste gustari constau in diverse produse si bauturi pe baza de zahar, toate au acelasi efect: cresterea riscului de carii dentare.

  • Scrasnitul dintilor (bruxismul)

Stresul se numara printre principalele motive pentru care apare aceasta afectiune. Bruxismul poate aparea pe timp de zi sau de noapte, dar este, de regula, un act involuntar. Printre problemele de sanatate asociate cu bruxismul se numara: durerile de cap, durerea la nivelul urechii, dintii abrazati („tociti”), fisurati sau crapati, probleme ale articulatiei temporomandibulare (ATM), sensibilitatea dentara, retractia gingivala sau dintii cu fisuri la nivelul gingiei.

Pentru a diminua efectele bruxismului asupra dintilor, stomatologul va va recomanda o gutiera speciala, pe care sa o purtati in timpul somnului, insa ar trebui sa fiti constienti ca afectiunea se va rezolva doar atunci cand cauza stresului va fi eliminata.

Aftele sunt ulceratii mici, cu o baza de culoare alba sau gri si marginile rosii. In ceea ce priveste cauzele acestora, au existat dezbateri numeroase – unii cred ca ar fi o problema a sistemului imunitar, altii – o bacterie sau chiar un virus. Punctul comun al acestor dezbateri insa este faptul ca stresul creste riscul aparitiei aftelor. In mod normal, aftele dispar dupa 7-10 zile. Alimentele picante sau foarte acide ar trebui evitate, fiind iritante. Medicul stomatolog va poate prescrie o solutie speciala, ce reduce atat simptomele, cat si dimensiunea aftelor.

Leziunile herpetice sunt blistere umplute cu lichid, foarte contagioase, care apar pe sau in jurul buzelor, sub nas sau in zona barbiei. Stresul emotional poate declansa eruptia, dar si febra, o arsura solara sau o abraziune a pielii. Leziunile herpetice se vindeca de multe ori de la sine, in aproximativ o saptamana.  Exista si un tratament disponibil, adresati-va dentistului sau medicului dumneavoastra de familie, oricare dintre ei va poate ajuta. Este important sa incepeti tratamentul cat mai repede dupa ce simtiti sau observati formarea unei leziuni herpetice, cu cat incepeti mai devreme, cu atat efectele leziunilor herpetice vor fi mai reduse.

  • Boli parodontale

Stresul poate duce la depresie, iar studiile au aratat ca pacientii deprimati sunt de doua ori mai predispusi la un rezultat slab la tratamentul bolii parodontale, comparativ cu cei care nu sunt intr-o stare de depresie. Acest lucru se intampla si pentru ca persoanele deprimate tind sa-si neglijeze igiena generala, inclusiv pe cea orala, ceea ce agraveaza afectiunile parodontale existente sau creste riscul de boli parodontale. Din pacate, nu putem face depresia sau stresul sa dispara pur si simplu. Dar cei mai multi experti considera ca invatarea unor strategii sanatoase de a face fata acestor afectiuni poate ajuta la reducerea riscului de agravare a afectiunilor parodontale.

Cum spuneam la inceput, stresul e o prezenta zilnica in viata noastra. In doze mici, e chiar folositor, ne da impulsurile necesare pentru a depasi situatii dificile – problemele apar atunci cand stresul devine un „mod de viata”. Deprinderea unor tehnici adecvate pentru a-i face fata poate face o diferenta majora in mentinerea sanatatii noastre dentare, dar si generale. Sportul, de exemplu, face minuni in combaterea stresului, dar are si alte beneficii: confera energie si stimuleaza sistemul imunitar, asa ca ar trebui sa-l luati in considerare. In plus, mentinerea unei alimentatii echilibrate si a obiceiurilor sanatoase cum ar fi controalele stomatologice periodice si o buna igiena orala va ajuta sa reduceti riscurile unei boli parodontale. Asigurati-va ca va spalati pe dinti macar de doua ori pe zi si ca folositi ata dentara zilnic!

Posteaza comentariu